Conversatie cu Dan Perjovschi

O conversație cu Dan Perjovschi la Documenta 15

Raluca Oancea

Anul acesta evenimentul artistic major documenta, care are loc o dată la cinci ani în orășelul german Kassel, a impresionat scena internațională a artei atât prin selecția de artiști (majoritatea din țări îndepărtate: Algeria, Argentina, Bangladesh, Columbia, D.R. Congo, Hong Kong, India, Indonesia, Irak, Haiti, Thailanda, Tunisia, Uganda, Vietnam) cât și prin formula colaborativă care a lăsat în urmă imaginea europeană a artistului individualist (în permanentă competiție cu ceilalți, cu timpul). Interesați mai curând de cercetare, participarea publicului și relaționare, curatorii documenta 15, colectivul ruangrupa din Jakarta (primul curatoriat colectiv de la documenta, al doilea curatoriat non- european după Okwui Enwezor în 2002), s-au delimitat în acest sens atât de simpla producția de obiecte cât și de filosofia pozitivist-cantitativă a timpului occidental și de orice formă de ierarhie. Artiștii și colectivele au avut în consecință libertatea de a invita la rândul lor participanți, expoziția extinzându-se la un rizom cu peste 1500 de noduri-artiști, o posibilă oglindă a configurației arhipelagului indonezian (17.500 insule, 300 grupuri etnice).

Ruangrupa s-au raliat astfel modelului lumbung (termen indonezian folosit pentru hambarul în care o colectivitate își adună recoltele ce fac posibil viitorul comun) cât și poeticului Jam Karet, timpul elastic, de cauciuc, specific arhipelagului indonezian, unde oamenii încă au răbdare pentru a-și aștepta prietenii sau pentru a pricepe o lucrare de artă. Un alt concept cheie a fost cel de grup de lucru, magelis (consiliu politic, social sau religios în arabă), ce vizează o colaborare sustenabilă pe termen lung. Artiștii au fost împărțiți în nouă astfel de grupuri în cadrul cărora au partajat resurse și au negociat procesul artistic. Mai mult de atât, o parte a bugetelor de producție au putut fi distribuite către țările de origine ale participanților, artistul Dan Perjovschi, singurul român invitat la eveniment, reușind astfel să activeze scena locală din Sibiu.

Într-o discuție purtată în această vară cu Dan Perjovschi, membru de onoare al proiectelor dezvoltate de platforma Eforie Colorat, am avut ocazia de a afla mai multe atât despre lucrările sale de la documenta 15 cât și despre modul său de lucru colaborativ și legătura pe care a inițiat-o între documenta 15 și scena de artă din România. Astfel, ca membru al celui de-al optulea magelis alături de patru alte colective (Baan Noorg Collaborative Arts and Culture, Fehras Publishing Practices, Nhà Sàn Collective, The Nest Collective), Dan Perjovschi a reușit să orienteze fonduri pentru crearea inițiativei comune Lumbung Press și să trimită o parte din bugetul său direct de producție acasă la Sibiu. Aici, platforma de arte vizuale PAV curatoriată de Iris Ordean a preluat fondurile și, în urma unui parteneriat cu Centrul Cultural German și Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, a reușit să organizeze o serie de evenimente culturale de impact susținând asociații și artiști vizuali precum: Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen, Centrul Cultural Arab, Asociația Capital Cultural, Asociația Simultan Timișoara, dragoste Gallery & Dan-Raul Pintea, Lia Perjovschi & The Telescopic Space of Knowledge, Adina Mocanu, Ștefan Radu Crețu, Adriana Chiruță, Lavinia Creţu, Casandra Vidrighin, Miruna Radovici, Sorina Tomulețiu, Alexandra Coroi, Johannes Vogl.

Prin acest lanț magnetic al entuziasmului și colaborării, arta s-a propagat din Kassel către alte teritorii întâlnind activismul, prezervarea mediului, politicile economice ale sustenabilității (vezi Lumbung Kios(ks) unde artiștii puteau vinde produse și reinvesti în procesul artistic, Vietnamese Immigrating Garden ce permitea gătitul comunitar, implicarea imigranților și aprovizionarea doritorilor cu semințe, atelierul DIY Lumbung Press, în care s-au putut tipări materiale și care va rămâne deschis în Kassel).

Nu în cele din urmă, muzeul Fridericianum, pavilion central al documentei, a fost transformat în Frid- skul, un spațiu al educației orizontale, non ierarhice centrate pe cotidianitate. Unei serii de arhive orientate pe comunități (Archives des luttes des femmes en Algérie, Asia Art Archive, Keleketla! Library, Siwa Plateforme, The Black Archives, Centre d’art Waza) li s-au alăturat astfel platformele GUDSKUL și RURUKIDS, spații publice de învățare și colaborare care au reunit locuri de joacă, săli de proiecție, ateliere de desenat, un dormitor și un Public Daycare proiectat de artista braziliană Graziela Kunsch pentru părinți și copii.

Retrospectiv, perspectiva curatorială ruangrupa (colectiv interdisciplinar de artiști, jurnaliști, sociologi neimplicați în studii formale de istorie și critică a artei), poate fi încadrată în ceea ce volumul Who cares? 16 essays on curating in Asia (2010), identifică a fi un „curatoriat al grijii”, alternativă viabilă la curatoriatul rigid, instituțional și la vechiul criticism detașat. Oportunitatea invitației indonezienilor la Kassel poate fi susținută astfel de compatibilitatea viziunii asiatice cu tema

existențială a grijii. Amintesc că, în termenii fenomenologiei germane, grija (Sorge) este esența omului iar omul nu poate exista decât odată cu lumea, deschis, în relație. Grija presupune luarea în seamă a celuilalt, lăsarea să fie a lucrurilor lumii (ca atitudine activă ce solicită un exercițiu de înțelegere a ființărilor în și pentru sine).

În ceea ce privește programul Fridskul, cel mai impresionant proiect rămâne cel al lui Dan Perjovschi, reprezentant al României la documenta 15, în continuarea unor nume importante precum Ion Grigorescu, Lia Perjovschi la documenta 13, sau Geta Brătescu, Daniel Knorr la documenta 14. Sarcina a fost una dificilă, anume cea de a integra în atmosfera lumbung arhitectura clasicistă a muzeului Fridericianum (fondat în 1779 ca unul dintre primele muzee publice din lume). Rezolvarea găsită de Dan Perjovschi, prin lucrarea "Generosity, Regeneration, Transparency, Independence, Sufficiency, Local Anchor and most of all Humor", a presupus transformarea celor șase coloane care susțin frontonul clădirii într-un așa zis bilboard 3d, o tablă a programului Fridskul inscripționată cu desene ce ilustrează valorile lumbung: generozitate, regenerare, transparență, independență, încredere în sine și în contextul local și, mai presus de toate, umor. Fiecare coloană a fost astfel mai întâi vopsită într-un gri apoape negru care le-a rupt de registrul clasic, deturnându-le către mai noi sau mai vechi registre ale afectului, de la romantismul german și neo expresionism la afro futurism și post punk. În cursul lunii mai coloanele au fost acoperite de intervenții grafice tipice artistului obișnuit să deseneze critic, cu umor, direct pe pereții instituțiilor de artă din întreaga lume.

În conversația purtată cu Dan Perjovschi chiar la fața locului, în luna august, am discutat despre latura colaborativă a proiectelor sale. Fiind unul dintre puținii artiști participanți, neintegrat într-un colectiv, acesta își justifică invitația primită de la ruangrupa în baza modului său de lucru relațional, mereu orientat către educarea artistică a tinerilor (vezi atelierele organizate individual, în colaborare cu Galeria Posibilă ori împreună cu Lia Perjovschi în contextul Arhivei de Artă Contemporană) și încurajarea activismului și a asociațiilor nou înființate (vezi inițierea platformei PAV la Sibiu, colaborarea cu Asociația Forumul Artelor Vizuale, Galeria 101 și multe altele).

Mai mult de atât, pentru că umorul este principala sa armă, artistul a amintit că în procesul dificil de acoperire a coloanelor, un rol activ l-au avut ploaia care de câteva ori a reușit să șteargă desenele, și păsările al căror găinaț a fost în cele din urmă inclus în mod asumat în lucrare.

Desenele sale ludice acompaniate de scurte dar percutante comentarii socio-politice – UkrainE, Intelligent Misiles don’t blow!, Take the Z out of PANZER!, Desinvade CUBA!, Is China decolonising Hong Kong?, Kiss Ass or Kick Ass, PoWEr, co lllllllll ective, Les fleurs du NORmal, RasPUTIN WAR CRIMINAL, I am not exotic, I’m exhausted - au făcut înconjurul lumii demonstrând puterea desenului ca limbaj universal și transformând coloanele negre de la Fridericianum în iconul documentei 15. Întorcându-mă la negru și la miezul afectiv, punk și romantic al lucrării, aș mai puncta că modul lui Dan Perjovschi de a capta cotidianitatea într-un caiet 3D de schițe amintește deopotrivă adevărurile obraznice din lyrics-urile Sex Pistols cât și discursul baudelairian, nu doar asupra Les fleurs du (NOR)mal, cât și cel dedicat artistului modern, graficianul de secol XIX care a abandonat mimesisul tradiției clasice pentru creionarea rapidă a socialului și surprinderea clipei, “a eternității în tranzitoriu”.

O altă caracteristică interesantă a coloanelor, pe care nu o poți observa decât la fața locului, este faptul că nu există niciun punct din spațiu din care mesajele să fie vizibile integral, nicio fotografie nu le poate cuprinde. Din acest motiv citirea lor solicită o prezență directă, aproape ritualică. Spațialitatea tridimensională impune o citire performativă, un proces circular de parcurgere a circumferințelor. Trebuie să fii acolo, să le înconjori. Trebuie să ai timp (Jam Karet), să te rupi din ritm.

Același lucru îl solicită, de altfel, atât arhivele comunitare expuse în Fridericianum cât și o întreagă serie de lucrări imposibil de înțeles fără un studiu atent al contextului, al relației cu spațiul. Una dintre acestea este poetica proiecție vegetală a artistei vietnameze Nguyen Trinh Thi, And They Die a Natural Death, din turnul închisoare Rondell, ridicat pe malul râului Fulda în secolul 16. Mixajul imersiv de umbre grațioase ale unor plante de chili crescute la baza turnului, răcoarea zidurilor masive, sunete de fluier traditional sáo ôi și înregistrări ale vântului transmise live din pădurile vietnameze reunește contemplarea cu un presentiment al morții, ce ascunde faptul că lucrarea reprezintă o recontextualizare a romanului autobiografic cu trimiteri la munca silnică din pădurile nordice interzis în Vietnam A Tale for 2000 (Bùi Ngọc Tấn, 2010).

În subsolul unui spațiu folosit în premieră de documenta, fabrica Hübner de trenuri și mașini, acum părăsită, se găsește un alt proiect impresionant al artistului vizual și performer indian Amol K Patil, care alătură o serie de fascinante obiecte expuse în penumbră – mici coroane de dinți instalate pe picioare de metal corodat sau prinse într-un sendviș de pământ, palme cu nenumărate degete – și trei bazine uriașe cu pământ ce par că respiră în întuneric. Sunt invocate astfel structurile locative comunitare chawl, construite la începutul secolului XX în Mumbai pentru lucrătorii din fabrici și transformate apoi de migranți în situri dinamice de muzică, teatru și protest. Forma, sunetul, ritmul pulsatoriu al acestor tipologii de locuire colectivă deconspiră profilul existențial al activistului, legătură intuită de altfel și de fenomenologii germani: a locui înseamnă a fi. O latură video, performativă a proiectului în care actanții pe role scuipă cu năduf poeme activiste, invocă atât spiritul modern de rap sau punk cât și atașamentul bărbaților din familia artistului pentru Powada, o veche tradiție protestatară anti colonialistă și critică față de sistemul castelor.Chiar dacă aplicarea unui instrumentar estetic tipic occidental asupra demersurilor concepute în Vietnam, India sau Haiti este problematică, nu se poate nega că ele lucrează cu fascinația întunericului și a morții, apropiându-se de așa numitul registru romantic al bizarului (și cum ar fi putut ignora acest registru curatorii din Indonezia, țară a cărei floare națională, Rafflesia arnoldii, se remarcă prin roșul sângeriu, dimensiunea sublimă și mirosul de putrefacție?). Se poate specula că perioada crizelor pandemice, ecologice și geo-politice a facilitat o reinventare a interesului pentru afect, moarte, vis și natură, cu mențiunea că sigurul mod de a visa în Antropocen este visul cu ochii deschiși.

De asemenea, seria consistentă de proiecte care lucrează cu: bușteni și sunet din pădurile columbiene (Más Arte Más Acción), grămezi de compost și fotografii de peisaj suprapuse cu peisajul însuși (La Intermundial Holobiente), grădini îngrijite de emigranți care la rândul lor au grijă de aceștia hrănindu-i sau procurându-le semințe (Nhà Sàn Collective), grădini lansate pe râul Fulda pentru a fi închiriate (Ilona Nemeth), se delimitează de vechea formulă a “refugierii în natură” antrenând formule noi precum: ecosistem, dreptate climaterică, sustenabilitate, gândire critică.

O altă serie de proiecte are ca motor libertatea însăși: libertate de opinie, libertate de gen, libertate artistică, libertate de mișcare. Pentru a numi doar câteva reușite: Wakaliga Uganda prezintă una dintre celebrele producții ultra low budget (sub 200 de dolari), în care eroina africană bate măr o ceată de gărzi corupte și înarmate, Instituto de Artivismo Hannah Arendt deconspiră lista artiștilor cenzurați în Cuba începând din 1959, artistrun-ul thailandez Baan Noorg Collaborative Arts and Culture construiește The Rituals of Things, o rampă de skateboard acoperită cu graffiti colorate, decretând accesul liber al skaterilor în muzeu, The Nest Collective din Nairobi reîntorc în spațiul UE, Return to Sender, o instalație din baloți de textile abandonate în Kenya, depozit de gunoi al țărilor așa zis civilizate.

Nu în ultimul rând, sub sloganele ARTISTIC FREEDOM, FREDOM OF EX-PRESSION (vezi și desenul cu statuia libertății – LIBERTY IS A WOMAN), o a doua contribuție a lui Dan Perjovschi translatează pe pavajul pieții gării din Kassel “Ziarul său orizontal" de la Sibiu (ce acoperă cu desene de mână un perete de 35 de metri lungime). Dacă sculptura lui Jonathan Borofsky din apropiere (Man Walking to the Sky, documenta 9, 1992) te îndeamnă să ridici ochii către cer, desenele lui Perjovschi din Kassel te învață să cauți libertatea jos, pe pământ. Asemeni literaturii experimentale a lui Alain Robbe-Grillet ce trebuia citită cu cuțitul (de desprins pagini) în mână, ziarul lui Perjovschi te somează să îl calci și astfel să devii conștient de corp, de dimensiunea materială a vieții, de realitate. Reținem deci că la Sibiu și la Kassel nu este vorba despre o simplă cosmetizare a orașului ci despre redefinirea spațiului public. Ce se va întâmpla mai departe cu semințele grădinii vietnameze cât și cu semințele conceptuale ale colectivismului lumbung, numai viitorul ne poate spune. Ceea ce în opinia mea reprezintă un adevărat triumf este că expoziția a rămas deschisă, în ciuda înfruntărilor estetice și politice dintre est și vest (principiul comunității și al timpului elastic vs cultura individualității, a capitalului și a contracronometrului etc), în ciuda scandalului din presă declanșat de întâlnirea islamului (cult majoritar în indonezia) cu acuzele insraeliene de antisemitism (a fost contestată atât lipsa artiștilor israelieni de la documenta și oportunitatea prezenței colectivului palestinian The Question of Funding cât mai ales imageria bannerului monumental People's Justice, realizat de colectivul indonezian Taring Padi).

Într-o perioadă a crizelor de mediu, energetice, alimentare, geopolitice, ceea ce ne rămâne de făcut nouă românilor, pentru a merita în continuare prețioasele laude înscrise pe coloanele de la Fridericianum de Dan Perjovschi: Proud of my People!, este atât aplicarea filosofiei lumbung la granița cu Ucraina cât și dezvoltarea unor proiecte culturale care să vizeze locații și comunități defavorizate din România, încurajarea unui număr cât mai mare de tineri artiști, sprijinirea practicilor artistice experimentale, a sustenabilității, a protecției mediului. Pe această linie trasată în 2022 la documenta 15 de către Dan Perjovschi se înscrie și Asociația Forumul Artelor Vizuale cu toate inițiativele sale adresate tinerilor artiști și comunității locale din Eforie Sud, de la reabilitarea grădinii de vară și dezvoltarea unor programe ce combină filmul, arta murală, performance-ul, muzica experimentală la recuperarea și digitizarea arhivelor locale de fotografii și cărți poștale în scopul constituirii unei memorii comunitare subiective, capabilă a da încredere locuitorilor zonei dar și a promova litoralul și arta vizuală din România.

Conversatie cu Dan Perjovschi

O conversație cu Dan Perjovschi la Documenta 15

Raluca Oancea

Galerie